Neinclus în lotul „câinilor” pentru meciul de mâine, Ianis Zicu va fi totuși alături de dinamoviști. Nu de pe teren, ci de la „oficiala” stadionului ialomițean. O contractură suferită la unul din antrenamentele din această săptămână a făcut ca mijlocașul să fie doar suporter de lux pentru Dinamo. Chiar dacă nu se va bate cu Galamaz & Co, Ianis va face galerie colegilor săi. „Nu sunt în lot pentru acest meci, nu am fost nici în cantonament, dar cu siguranță voi merge la Urziceni pentru a urmări partida. Le țin pumnii băieților din tribună”, a declarat Zicu.
Rednic nu vrea să riște
Deși accidentarea suferită de machidon nu este atât de gravă, staff-ul tehnic nu vrea să riște în privința sa. Astfel, Rednic pare hotărât să-l menajeze pe Ianis până la finalul sezonului pentru a-l avea apt 100% în grupele Champions League. „Am suferit o contractură înaintea meciului cu CFR și apoi am resimțit unele dureri la partida cu Timișoara, de aceea nu am mai jucat. Merg la antrenamente, și în șapte-opt zile îmi voi reveni complet. Până se termină campionatul mai sunt 20 de zile și vom vedea ce va fi”, a spus jucătorul. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER